Originari din Blăgești, Veronica și Viorel Stegaru au umplut, în ultima perioadă, mediul on-line cu poveștile lor incredibile despre aventuri sexuale si promiscuitate. Oamenii s-au săturat, clar, de respectivul cuplu. S-a lansat inclusiv o petiție, “Stop cazului VULPIȚA de la Acces Direct!”, adresată CNA, Ministerului Educației și DGASPC Vaslui.
“Prin prezenta petiție se solicită în mod public luarea unor măsuri din partea instituțiilor statului, respectiv Consiliul Național al Audiovizualului, Ministerul Educației, DGASPC Vaslui, asupra emisiunii Acces Direct, Antena 1, în cazul Vulpița (Veronica si Viorel Stegaru). Acest subiect încalcă orice prevederi ce țin de integritatea, respectiv defăimarea publică a două persoane cu vizibile probleme de educație”, spun inițiatorii acestei petiții.
„Cei doi asistați sociali beneficiază de ajutoare sociale, deși nu fac muncă în folosul comunității, fiind totodată apți de muncă. Cei doi, având un copil în vârstă de 2 ani, nu se preocupă de bunăstarea, respectiv buna creștere și susținerea financiară în ceea ce privește creșterea copilului. Cei doi au fost tergiversați și expuși public cu viața lor personală, prezentându-se în mod explicit detalii din viața lor intimă. În plus, s-au oferit detalii cu tentă sexuală, în mod public, în intervalul orar 17.00-19.00, a fiecărei zile de luni până vineri, în intervalul 5.01.2020 și până în prezent”, se mai arată în petitia online, semnată de mii de români, inclusiv de mulți dintre locuitorii județului Vaslui.